December 1, 2008

De 1. Decembrie...

De vineri ma laud ca azi e ziua noastra, a romanilor.
"Asa, si ce sarbatoriti?"
Cum se face ca ceilalti nu stiu ce sarbatorim?
"Aaaa, 'scaparea' de sub comunism?" Deh, oare asta se sarbatoreste?
"Aaaa, rezultatele voturilor de azi?" (asta pt ca toti colegii mei sunt up-to-date cu ultimele stiri in acest sens) Cu siguranta, daca asta este ce ne uneste atat de mult...! De aia am fost ieri in numar atat de mare la vot! grrr.

Hai ca le-am zis, am scris si pe facebook, m-au felicitat toti, am mancat cozonac si salata de vinete virtuala.
Dar in general ziua a fost faina. M-am trezit dupa cateva putine ore de somn, mi-am finalizat articolu despre gender in higher education (juhuuu!!!!!!!!!!!!!!!!!), am mancat niste pateu de ciuperci, am fugit la servici, am dat cu raportu la sefu cum sta treaba in proiect, am dus cozonac la colegi, care in parte s-au bucurat, in parte nici nu le-a pasat (nu e semn rau ca nu le pasa... e ... diferenta culturala :)). Am fugit mai departe la e-MaHE, unde am primit o noua membra in echipa si am pierdut unul vechi.... dar viata merge inainte, suntem entuziasti si motivati pana pana-n China si ce e tare... ca facem voluntariat!!! (Nu se intampla toata ziua pe-aici). Am venit acasa si mi-am facut salata de vinete (mniami), dar nu o mananc azi, ca ma duc in Campus Club si na... dar am mancat mamaligutza cu tocanitza de ciuperci... DELICIOASA!!!

Acum trec in a doua jumatate a zilei, in care, bine-venita acasa, ma apuc sa pun in practica discutiile de la e-MaHE, sa lucrez la excursia din weekend la Dresda (tre sa descriu in 2 pagini dezvoltarea spirituala si culturala a Europei, din epoca antica, pana azi... asta asa ca sa inteleaga si colegii nostrii chinezi sau venezueleni cum a devenit Europa Europa). Si mai am onoarea de a da feedback primei revistutze a instigatorilor Bologna de la Universitatea din Freiburg, unde o sa am si eu un articol despre super cursul de psihologie sociala de la UBB.

Si-mi dau seama ca ma apuc sa-mi traduc din engleza sau sa caut in dictionar cum se zice in romaneste la....
Pana un-alta, hai sa mancam niste sarmale de la "Romanian Specialities"!

La multi ani voua si mie si tuturor!

October 19, 2008

Se intampla lucruri...

Inca tot mai citesc si scriu la tema aia despre Gender si am gasit ceva ce m-a facut sa zambesc... asa un zambet a satisfactie.

"Proiectul Cartea neagra a egalitatii de sanse intre femei si barbati in Romania din 2005, in care am realizat o analiza a principalelor hibe ale miscarii de femei si am initiat un dialog pe marginea lor, s-a nascut pornind de la un nume despre care am intuit ca ar prinde la finantator (imi picase intamplator in mana o brosurica intitulata 'Bologna - cartea neagra scrisa de studenti'). Pe marginea lui am cladit un proiect de reflexie critica colectiva care ne-a depasit asteptarile in ceea ce priveste impactul la diverse niveluri." (Grünberg, 2008, p.26)

Chiar daca proiectul imi pare putin timpuriu pentru a avea legatura cu BBB-ul nostru, este totusi un semn bun!

Reference:
Grünberg, L. (2008). biONGgrafie. AnA - istoria traita a unui ONG de femei. Romania, Bucharest: Polirom

October 1, 2008

What is a culture?

I'm sitting in the train to Dortmund, surrounded by many people, but most of grannies… modern grannies, with mobile phones, digital photo cameras, mp3 players, etc. That's not my image of a grandmother. And if you ask me, why not, maybe I would say… it's not like this in my culture, it's not like grandmothers behave in Romania.

But now I am really thinking if there is not even a grandma in Romania having a mobile phone? I think there should be! At least, having one of those big mobile phones with big buttons, to keep in contact with the young family members. Or there are grannies, having their own satellite antenna, even if it's just a Digi.

Coming back to "it's not like this in my culture, it's not like grannies in Romania behave": It's very common to find this kind of "excuse": this is how WE do it, this is how WE think, this is how WE behave. But who is this WE? Me and my family, me and my friends, me and my university colleagues, me and the people in my city, in Transilvania or in the whole country?

Think a little bit how you present your country, your culture, and your traditions to foreigners? I remember the country presentations at the 2007 EFPSA Congress in Turku. We did a presentation of Romania, including all stereotypes about the 3 regions: Transylvania citizens are slow but very tidy, and are dancing in a circle, when they go out. Moldova citizens are poor, starting the day with a glass of "palinca", and are dancing "hora" every evening, Muntenia citizens are hectically, loud, rich and dancing on the bars. I'm sure my friends from Bucharest will laugh and say, that it's kind of true, remembering my way of saying "Uuunde va grabiti?" (= Where do you hie?) but you got the point. Oh I don't want to think about Germany's presentation

I could tell you tones of stories about Germans, and this only because I always meet so many different Germans that I cannot say anymore: They are like THIS ! (friendly, but distant; clean; tidy; organized; always on time; have good food; etc.)

Although, there is always a group you belong to, a group that has some characteristics. But people don't belong anymore only to one group (Feuser, 2008). You have one nationality, live in another country, study at one certain university, work in a certain company, have certain friends, go to sports, play in a band, or in a theatre, live in a WG etc, etc. And think that all these groups have an influence on you

I always hear from people who get to know me: "You are not like Romanians!" (he? How are they?), or "This is your German part" Do you believe me, that I'm more often on time in Romania then in Germany, and that it happened in Germany, that I couldn't finish a task on time and that nobody killed me?

Well, my train is almost in Dortmund! So… Happy glocalisation! (Ups, my spell checker doesn't know this word)

Ha, can you believe it that I was able to write this post in a German train, because trains in Germany use to have plugs!

Reference:
Feuser, F. (2008). Intercultural Communication. Training for tutors. University of Kassel. Germany

September 27, 2008

Women, as agents of change, in Romania

Trebuie sa scriu un articol pe tema "Gender Management". Cred ca e cea mai dificila tema, despre care trebuie sa scriu ceva. Nu pentru ca nu ar fi bibliografie suficienta sau pentru ca n-as avea o idee, dar parca mi se pare oarecum inutila. Nu ma simt eu asa instigand pe aceasta tema.
Am un titlu care zice asa: "Women, as agents of change, in Romania". Mi s-a parut impresionanta povestea d-nei prof care ne-a predat cursurile, ca ea, facand doctoratul undeva in SUA, s-a lovit rau de tot de aceasta problema a puterii functiei, de care barbatii faceau abuz. Pana atunci vroia sa se faca si ea ministru (zic ca si ea, pt. ca mai stiu pe unii) si atunci a realizat ca va putea contribui mai mult la schimbarea mentalitatii oamenilor, predand cursuri studentilor pe tema "Gender & Change Management".
Asa, si eu pe tema care mi-am ales-o, trebuie sa fac un studiu de caz, intervievand o doamna cu functie inalta la noi in tara. In timpul modulului, cautand materiale pentru un curs unde trebuia sa prezint ceva despre Gender in tara mea, dau peste d-na prof. Miroiu. De atunci am citit mult despre ea si de-ale ei si ma impresioneaza de fiecare data cu abordarea ei realista si totodata fair. Si asa am stiut ca ea va fi (sper) cazul meu. Cel mai mult mi-a placut "R-Estul si Vestul" (poate si pt ca a scris cu Mircea Miclea); a fost o carte la care cu greu ma opream din citit. Stiu ca o voi reciti in curand.
Da, si problema mea acum este ca imi planific de catva timp sa-i scriu si sa ma programez in audienta la dansa, stiind ca in 3 zile ma zbor catre tara. Si ce, inafara de introducerea pe care am scris-o deja din mai, nu am mai scris nimic la partea teoretica. Citesc articole de-mi sar capacele si nu-mi place nici unul: cum facem femeile mai tehnice? Ce bine ca s-au mai inmultit in functiile de conducere, dar nu vorbeste nimeni, sau mult prea rar, despre cum sa facem barbatii educatori de gradinita (asta in cazul in care eu la liceul pedagogic am avut un singur coleg) sau de ce le spune coordonatorul de practica de la facultatea de sociologie fetelor doar sa observe in timpul practicii, pt. ca oricum nu vor invata sa faca nimic si macar sa aiba ceva de scris in raport.
Si mai citesc despre legi si regulamente si despre asociatii feministe care ne sustin. Na, stiu, e nevoie, altfel n-am ajunge nici aici unde suntem, dar problema este in mare parte inca in mentalitatea oamenilor, care nu se schimba, numai daca vor ei. E tot firul ierbii care e de partea noastra, right instigatori?
Na, pana una alta sa se joace fetele mai departe cu papusi si baietii cu masini... si ce-i rau in asta?

INKHER News

Ce se mai intampla pe la noi:



dupa...

August 28, 2008

Sanatate si Doamne'ajuta!

De fapt vroiam sa scriu ca am concediu si ca mi bine, dar asa m-am infipt in subiectul asta de il fac tema de blog si chiar prioritar inainte sa va scriu despre saptamana mea in Schwabenlaendle.
Intr-o zi din concediul meu foarte organizat (cum e specific la ei, nemtzii), am fost la pescuit si la plimbat. Baietii, Rene si Werner, au pescuit (2 pestishori, ca restul le radeau in nas, venind pana la undita si facand semne ciudate cu aripioarele, parca numa de ciuda nu vroiau sa mushte). Noi, fetele (Lara, Inge, Nera si cu mine), ne-am plimbat 2 ore (= 4 km) in Märchenwald (Padurea povestilor) in jurul unui lac mare. A fost tare placut. Seara, ajunsi acasa, am gatit pestii (vezi pe gratar-afumatoare). Fiecare manca un pestisor cu salata de cruditati, dupa care cate 1 felie de tort diplomat si inca o felie de tort de branza dulce cu mure + cola. Ce combinatie perfecta pentru o cina la ora 21:30. Asa m-am si trezit dimineata. Cu Au! si Vai! stomacu'. Dar nu ma vait, ca doar nu-s nemtzoaica. Nu, nu m-am vaitat ca eram cica alba ca varu si sa deschid gura, era prea mult. Eu nu m-am vazut, stiu numai ca m-am chinuit sa ajung cumva jos la casa lor (eu locuind intr-o alta casa in aceeasi curte) si imi amortisera mainile si picioarele. In cap auzeam tot felu de sunete foarte inalte si foarte dese (daca stie cineva ce inseamna asta, pls, un comment). Na, era clar ca pt mine, ziua se arata a fi naspa. Egal, nu imi mai trebuia numic, decat un pat, in aer liber, la umbra si liniste, multa liniste. No, las ca si in casa in fata televizorului, cu doi copii care se joaca la calculator ii bine. Nu mai eram alba, dar ma durea stomacu de mama focului. Dupa vreo cateva ore, in care am mai motzait si m-am trezit singura-singurica, incerc sa manc ceva, ca poate i-o fi foame saracului stomac (O fi mancat pestisoru tot tortu ). Imi iau o banana si o mananc incet si cu grija. Na, mi-o trebuit banana!! Iar de la capat, dureri si iarasi dureri. Nu mai vroiam altceva decat sa fiu acasa si sa mananc o supa de gaina din curtea mea si sa beau un ceai cald de musetel din gradina (de parca am avut vreodata musetel in gradina…; na bine, v-ati prins cat de mare era dorinta mea de a fi acasa, la mama). Ma gandeam mult la tot felu de chestii, numai sa uit ca ma doare stomacu. Mi-am adus aminte de saracu Andi, care, Doamne, cat mi-o mai cerut lapte, sa-si mai potoleasca stomacu tare dureros uneori. Daca as fi stiut ca te doare asa tare, ti-as fi facut si supa calda de gaina
Na dupa alte cateva ore si inca o criza cu tremurici, furnici si sunete inalte, varuiala si cerculete verzi, a gasit organismu meu solutia si m-o vindecat. Dar nu va spun cum (cu siguranta e foarte neinterenat), ma bucur ca organismu meu stie sa lupte impotriva dusmanilor, chiar daca mie uneori nu-mi place varianta pe care-o alege pentru a invinge. Seara, vine acasa restul familiei, si prima reactie a matushii Inge: "Stiu ce ai! Pietre la fiere!" Na, parca mi-o dat cu o piatra in cap. Nu tu internet, nu tu gugal, credeam ca innebunesc! Bine ca matusha are o biblioteca bine dotata si imi aduce dex-ul bolilor. Ma iau si citesc si gasesc ceva interesant: Se transmite genetic (multumesc, mama), dar se agraveaza prin difrerite moduri, ca de exemplu regimuri alimentare sau chiar postul. Na, bravo! Bata-ma sa ma bata, ca mi-am derulat toata viata prin minte sa analizez cum si cand si ce am mancat si care tratamente le aplic deja de mult si ce sa schimb, si de ce mi se inatmpla chiar mie, si de ce acum si de ce aici?
Oricum, eu nu cred! Nu am crezut nici cand mi-a spus doctorul in primavara lui 2007 (dupa B&L2007) ca am pneumonie, si uite ca m-am vindecat (cred) si fara ale lui antibiotice. Oricum acum stiu ca primul lucru cand ajung inapoi in Kassel fug la medic. Nu-mi place, dar vreau sa-mi spuna ca is bine, is intreaga si ca greutatea pe care am acumulat-o in ultimele luni nu se datoreaza unor pietre inutile si chiar daunatoare, care si-o gasit sa-si faca culcus moale la mine pe ficat… grrr.

Dar azi mi-e bine si pot scrie si blog, hihi.

August 20, 2008

Viata e roz!

Noa servus!

Nu am mai scris demult. Exista o explicatie! Nu mi-o venit! (Vorba lu matusa Inge: Noi, sashii din Romania, folosim 'Es kommt mir nicht zu glauben' ca traducere a lui 'Nu-mi vine sa cred'. Doar ca nemtii astia din tara lor, nu folosesc asa ceva si se distreaza pe seama lui 'imi vine' / 'es kommt mir' al nostru).

Asa! Intre timp am mai crescut. Am mai crescut in competente (ca in inaltime nu-mi vine). Am invatat sa fac chestionare (vezi "Fragebogenerfassung"). Si daca vreti sa radeti de mine, am invatat 'Word' (programul Microsoft Office Word). Si va spun ca probabil jumatate din cei care citesc acum blogu asta nu stiu Word! Ma credeti? Dar nu va supi pe mine! Eu m-am simtit tare ofensata cand mi-a spus mie cineva asta (Cineva, fiind sefu' meu). Ca stiam sa scriu (vezi 'masina de scris') si stiam niste formatari de baza… nu e pe departe ceea ce stie acest programel (pentru detalii vizitati sectiunea 'help' / 'ajutor' -> Styles and Reusing Formatting).

Am mai invatat (vezi experimentat) ca nemtii tare se mai plang. Din orice si pur si simplu. Si daca nu se plang, nu ti-ar spune pentru nimic in lume ca le e bine. Nu e rau sa ai asteptari mari de la tine, de la ceilalti si de la viata, dar macar odata ai putea fi multumit si recunoscator pentru ceva.
O discutie intre doi nemti:
Hallo, wie geht's? Salut, cum esti?
Naja, geht so! Pai na, merge!
Und dir? Si tu?
Naja, hmm, muss ja! Pai na, hmm, trebuie!
Hmm! (Zambeste)
Mhm! (Zambeste inapoi)
Na gut! Na bine!
Bis dann! Pe curand!
(Ich frag mich danach immer "Bis wann?"?!)

Na si am mai invatat ca lumea nu e asa cum o vedeam eu cu ochi de ASPR-ist, ANOSR-ist, EFPSA-ist.
Imi zicea Marius pe vremea aia, ca noi nu suntem cu picioarele pe pamant si ca noi traim in alta lume (acesti noi, fiind prietenii mei aspr-isti si instigatorii). Nu-mi amintesc cand am barfit ultima data (inainte de a veni aici
Da, sunt sincera, le barfeam pe rusoaice, ca si ele ne barfeau, dar pe ruseste - "tuturututu" - pana ne-a tinut Vi - din Vietnam - o morala de zile mari, ca asa ceva e inacceptabil, ca la ea in tara nu se intampla. Si de atunci ne tinem gura). La Cluj nu aveam timp de asa ceva. Si chiar vorbitul despre cineva fara a fi de fata era tabu… parca era o norma sociala. Daca aveam o problema cu cineva, mergeam la cafea si discutam asta foarte serios, cu scopul de a indeparta orice influenta negativa (dar am observat din mailurile de pe grupuri ca se cam uita acest obicei). Parca am trait intr-un glob de sticla. Si traiam cu - unii ii spun iluzie, eu i-as spune idee - ca lumea e buna (razi, Sergiu!) Si daca faceam ceva, o faceam din placere si nu ca trebuie, o faceam pentru ca insemna ceva pt mine si pt ceilalti de langa mine si pentru ca vroiam sa mai facem un pas inainte. Si cand ne intalneam, vorbeam despre visele noastre si de cum vrem noi sa schimbam lumea. Si daca mergeam in cluburi, ne dantzaluiam pana spre dimineata (in cerc, ca asa e in Ardeal ), ca pe urma, dupa putine ore de somn sa mergem in audienta la vreo personalitate importanta din universitate cu stiu eu ce idee/ bai/ rugaminte… ca doar ne-aveam bine. Mai tin minte ca nu era nimic rau, na bine, aproape nimic, pentru ca tot ce era negative era transpus intr-o lumina pozitiva, prin cautatul de solutii/ rezolvari (Nu-mi place! Cum fac sa-mi placa?). Am sunat-o pe mama odata si i-am spus, ca daca nu-mi iau licenta, sa stie ca am facut-o pentru o cauza buna. Ei, nu a fost cazul, pentru ca am lucrat la ea cu aceeasi pasiune cu care lucram la orice proiectel dragut in ASPR. Doar ca ma gandeam ca poate nu o sa mai joace altii cu mine (cum s-a si intamplat de altfel, dar nu scriu azi despre asta).

Noa, ideea este ca nu am mai avut feelingul ala de cand sunt aici. E frumos, e motivant (daca esti deja motivat), e prietenos si zambaretz. Dar se vaita, manca-i-ar mama de vaicariti: ca nu le place orasul (ca ploua), altora le place orasul ca-s nascuti aici, dar le e prea periculos (in conditiile in care nu au locuit niciodata in Manastur), ca la facultate nu ii invata ce vor sa invete (dar nu intreaba, ca ce sa intrebe si cum adica sa intrebe), ca mancarea nu-i buna, ca biciclistii de ce circula pe strada, sa cicule, mama lor pe trotuar, ca tre sa platim pt orice serviciu, cat de mic ar fi (asta ma seaca si pe mine, dar na, e tara lor), ca au prea mult de invatat pt facultate (vezi workload crescut), dar spun profii nostri "Spuneti-mi si mie, cum pot sa stiu ce vrea fiecare? Asa ceva e imposibil!" (uitandu-se foarte sincer la noi, cerandu-ne sa ii intelegem), ca ce-s alea credite si de ce nu au mai multa libertate de alegere a cursurilor (asta in conditiile in care spun, cum adica sa-mi caut altceva, sa-mi dea ei ceva interesant), ca de ce bachelor si master, ca cine ii de vina pt tot haosul din invatamant, ca cel de langa mine nu e responsabil (dar eu sunt?) si tot asa.

Na ce sa zic? Vorba lu Miclea, "nu depresivii vad lumea in negru, ci noi, nondepresivii, o vedem mai in roz"!

Atunci va doresc un sfarsit de saptamana roz!

July 12, 2008

Title is missing today

Don't want to talk about loneliness or sadness... it's not something nice girls should talk about. This are just feelings that come and go... and go... and go!
My payback for all is love, happiness and peace! (Anything else ... is bad for the skin )

for everybody who feels like dancing:



Thanx Andi for the "dancing"

July 4, 2008

My article on e-MaHE

I did it and I'm proud of it! :)
My first article on the effects of the Bologna Process on the European higher education systems is finally published on e-MaHE.

I'm looking forward for your reactions and feedbacks!


"Publish your papers on e-MaHE and bring your contribution to the development of Higher Education"

July 1, 2008

Sports time

Ladies and Gentlemen,
we are proud to present...
the INCHER-Kassel-volleyball-team!!!!! *Tuturuuuhhh*

Last week at the biggest sport event of the University of Kassel, "UNI in Bewegung", our team of hard working young higher education researchers participate at the volleyball tournament, being one of the 10 participating teams.

Young teams, old teams, beginners and advanced players came together to show what they were training for during the last year.

After 3 won games of 4 in the preliminary round, our ego was higher then our nose could reach it. The intermediate round was… let me say… not bad and brought us into the small final, playing for the 3rd place.

Perhaps our ego was flying to high and left us, because we won the 4th place.
Not bad? No, very good! We are all proud of our guys and girls and congratulate them hereby!

Wanna see them? Take a look here!

Today, training starts again! I'm IN ;)
Wish you all a sporty day!

June 30, 2008

Über schöne Träume

Mit dem Beginn der Fußball EM hat sich so Einiges verändert: die Leute sind glücklicher, netter zueinander, im Fernsehen laufen nur noch EM-Sendungen: EM-Musik, EM-Nachrichten, EM-Wetter, EM-Sport, EM-Witze, alles rund um die EM, mit einigen melancholischen Gedanken zur WM 2006, bekannt unter "Deutschland, ein Sommermärchen".

Es ist der echte Wahnsinn, wie Träume zu Stande kommen, wie jeder, aber wirklich jeder, Geschichten erfindet… zu den Spielen, zu den Siegern oder zu den Ergebnissen. Recht oder nicht Recht, das entscheiden die Spieler auf dem Feld.

Auf jedem Fall hier, bei uns, gibt es immer weniger Traurige als Glückliche. Bis auf diesen Abend, dieser letzte Abend, wenn alles zu Ende gehen soll, wenn alles wieder zur Ruhe kommt, und die Euphorie der letzten 3 1/2 Wochen so plötzlich verschwindet. Nein, verschwindet nicht, es gibt noch 5 Spanier die uns darauf aufmerksam machen wollen, dass sie heute die wenigen Glücklichen sind, und hupen mal so laut, dass ganz Kassel ertönt.

Die Geschichten… alle umsonst. Die Träume… alle umsonst? Was bleibt eigentlich aus der euphorischen Atmosphäre, die keinesfalls nach Kassel aussah? Wahrscheinlich ein EM-Trost-Essen morgen in der Mensa oder eine Aufgabe mehr in der Arbeit, damit man schnellstens auf andere Gedanken kommt. Oder man fährt nach Berlin und feiert da den Sieg der deutschen Mannschaft auf der Fanmeile. Welchen Sieg? Na, den 2. Platz!

Ich muss auf jeden Fall sehen, dass ich gut kochen werde; schließlich habe ich die Wette verloren.

Heute, sollt ihr Euch alle einen Traum erfüllen!

June 9, 2008

No Milk???...aaaaaaaaa


Dupa doua saptamani, merg si eu finally la cumparaturi. Bucuroasa ca o sa-mi tratez raceala cu lapte si miere, m-am ales cu niste lapte condensat si fructe. De ce? Rafturile de lapte sunt GOALE! In primul magazin ma gandeam ca toata populatia Kasselului a avut aceleasi planuri ca mine. In urmatorul, intreb si eu pe cineva unde e tot laptele. Ey bine, nu este lapte! Fac vacile greva?
Mai demult s-a ieftinit laptele cu pana la 15 centi/ litru in multe din marile magazile din Germania. Asta in conditiile in care iarba si grauntele sunt atat de scumpe. De vreo 2 saptamani au intrat in greva saracile animale, "cum adica nu valoreaza laptele nostru indeajuns"? Si uite asa am ajuns in stadiul in care nu avem lapte pt copii, pt cafea, pt nimic.
Totusi sunt curioasa de ce exista lapte "Bio" si nu din acela "normal"? Oare nu vine de la aceleasi vaci? Ey nu, are si el un pret respectuos! Poate si iarba care o mananca vacile "Bio" e mai verde decat iarba vacilor normale.

Na si uite asa se mai intampla si in tarile calde cate-o "rascoala".

April 20, 2008

Casutele noastre (1)

Unii oameni au nevoie de un acoperis deasupra capului, altii de un pat moale, altii un apartament intreg, altii de o casa cu gradina, altii au chiar o casa de vacanta inr-un loc frumos... si cand toate locurile s-au epuizat, ne facem o casuta pe internet. Aceasta poate avea diferite forme, fie ca e doar un profil pe o pagina de internet care promoveaza comunicarea (cum ar fi Twitter), fie ca e un profil mai complex gen hi5 (cunoscut si ca serus5), facebook, studiVZ, fiecare cu optiunile lor mai asemanatoare sau mai diferite, care au o mare contributie la ceea ce se numeste "networking". Si totusi, cand pe toate paginile astea te simti ca intr-un camin unde ai si tu o camera, atunci iti faci un blog. Daca ar merge yahoo360 mai bine, ai spune, da bine, pun profil si blog laolalta si imi fac o pagina pe yahoo360 (dar numai daca ar merge bine). Si cand ai ajuns in stadiul in care iti doresti un spatiu mai mare pentru tine si ideile tale, iti cumperi un domeniu si iti faci site-ul propriu. Uneori iti faci chiar mai multe site-uri, unul pentru tine si altele cateva pentru ideile tale.

Mi se pare ca am ajuns intr
-un moment in care prezenta virtuala este un lucru necesar, fara de care ai parea absent, ai parea ca nu mergi in rand cu lumea.

Si ce m-a apucat sa scriu acum despre asta?

Pai uite asa pur si simplu. Analizam azi cu Andi ca eu am inceput sa-mi construiesc casuta virtuala acum aproape 3 ani (http://360.yahoo.com/tamoeta), am mobilat-o partial si nici pana in ziua de azi nu e completa. Abia dupa un an am inceput sa scriu blog, dupa care foloseam pagina in principal pentru asta. La un moment dat a aparut serus5, care nu era nici macar un punct de intalnire cu prieteni… am scris ceva pe el, trimiteam cateva "give 'em 5"-uri si cu asta basta. Ba acolo mai comentez poze. Si apropo de poze: am uitat sa mentionez mai sus, ca pe langa toate formele de prezenta online se numara si albumele foto, care pentru mine sunt unul dintre cele mai "personalizate" canale de comunicare.


Ey bine, de aproape un an
(mai precis din iulie 2007) am spatiul meu pe blogger, unde ma simt foarte bine. Impreuna cu cativa prieteni am construit, asa zis-ul cartier al nostru, dar totusi fiecare dintre noi locuieste cel putin in doua cartiere: in cartierul propriu cu prietenii lui si in cartierul prietenilor lui, care la randul lor au alti prieteni si cartiere. Asta am resimtit mai puternic pe Twitter. Acolo grupul de prieteni pe care ii urmaresti este diferit de grupul de prieteni care te urmaresc. Pentru ca acest mod de comunicare este foarte personal, aceste diferente intre grupurile de prieteni te deruteaza uneori. Dar eu ma simt acolo, de parca as sta la cafea cu prietenii mei, nu, nu la cafea, de parca am locui impreuna, pentru ca aflam foarte multe lucruri despre ceilalti, lucruri pe care in blog sau pe site-uri nu le-ar scrie niciodata (cum ca se plimba sau ca lucreaza la o anumita sarcina, ca se afla intr-o cafenea, sau treburi din-astea). Na bine, nu vreau sa promovez Twitter, doar ca sunt foarte incantata de el si le multumesc Irinei si lui Traian pentru invitatie >:D<

Ziceam ca uneori avem spatiile noastre personale si altele ale ideilor noastre. Asa cum de
exemplu este hremotion.ro, e-mahe sau recentul ASPR Life. Primul este un site al unor buni prieteni, de fapt al ideilor lor, un site "despre motivatia din spatele actiunilor marete". E-mahe este site-ul unde studentii masterului "Higher Education" vor avea posibilitatea sa-si publice articolele, lucrarile pe care le scriu in anii de studiu. Impreuna cu Bhina, un coleg de grupa si de job, am inceput sa lucram la el acum 3 saptamani, plecand de la Tamoeta's Term Papers si Inparametric.com. Mai e in faza de proiectare, dar va fi casuta unor idei inovatoare in domeniul "higher education". ASPR Life este locul unde acum ma simt cel mai confortabil. Pentru mine e un loc de aduceri aminte si de voluntariat.

Si cu siguranta ar mai fi multe si marunte de vorbit pe tema asta, dar mai avem timp!

Ne vedem online!

April 5, 2008

Despre "kasseling"

In dictionarul MaHE, "kasseling" este un verb care descrie fenomene meteorologice, tipice pentru orasul Kassel, intalnite simultan: ploaie, vant, ceata, lapovita, etc. Acestea sunt insotite de temperaturi scazute indiferent de anotimpul in care ne aflam.
"Kasseling" a fost introdus de curand in dictionarul explicativ al limbii romane si este folosit de populatia Romaniei ca atare:



































It is kasseling in Kassel, dar voua va doresc un sfarsit de saptamana insorit cu plimbari, ierburi verzi, gratare si tot ce va mai doriti!

April 3, 2008

New home, new people, new world … nice home, nice people, nice world RELOADED

Primu lucru am cautat un loc pt panglica mea de BI :)

Jupeee!!! Am casutza noua!!!

Stau cu o nemtzoaica, "Carolin" (care e inca in vacanta), la 5 minute de sala de curs si la 2 minute de job, in inima campusului studentesc, am terasa cu flori si iarba si un gratar uitat de vara trecuta (abia astept petrecerea de Pasti).
Cand am ajuns... surpriza: baie albastra, bucatarie albastra... hehe, se pare ca mai e cineva, nu-mi vine cuvantul... fascinat de lumea albastrilor.

Camera mea? e albastra... wie sonst? :D

O sa-mi lipseasca cu siguranta obisnuitele "In my country"-stories si delicioasa mancare asiatica, dar hey, m-am specializat in gatit orez, legume, taitei si altele de-ale lor.





Galerie foto a la tamoeta :D

Noaptea














Ziua


























Na bine, ce mai asteptati, haideti in vizita!

March 28, 2008

Ce legatura are pianistul cu bunica?

Mi-am incheiat ciclul de filme, ar fi cazul sa mai merg pe la servici. Maine e vineri, o zi perfecta de a incepe saptamana de lucru!

Am vazut multe filme, mi-am luat si boxe intre timp si-s foarte incantata de ele.

- De ce ti-ai luat boxe, bunicutzo?

- Ca sa aud mai bine! :D


"The Kite Runner": Mmm… eram tare furioasa pentru ca au aratat exact imaginea pe care o stim toti despre musulmani sau, ma rog, aia pe care vrea lumea sa o vada! Trebuie sa fie foarte periculos pe-acolo prin Afganistan si Pakistan, asa cum arata in film. Pacat ca nu il cunoasteti pe colegul meu, Waqar, din Pakistan, un tip foarte simpatic si are un mod de a rade ca ne prapadim toti din jurul lui de ras :)) Dar e descurcaret baiatu, dupa un an de master a primit un job la Ministerul educatiei in Pakistan, ca si "Higher Education Advisor"


"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" … am fost si mai furioasa decat dupa filmul anterior… ce vremuri si ce mentalitati, dar asta e realitatea… sau vreau sa cred ca asta era realitatea vremurilor de atunci.


"The Pianist"… pe cine sa mai fi furios? Saraca bunica… am reusit sa vizualizez ce mi-a povestit timp de 20 de ani. Apropo, are bunica niste povesti din lagar din Rusia, de te iau frigurile. S-a descurcat fata, ce era sa faca… si uite ca a ajuns si azi maine implineste 85 de ani! Multi inainte! Totusi despre film… ma tot intreb de ce ii vanau toti pe iudei? Cand am fost in Berlin am vizitat Muzeul Iudeilor si am vazut acolo niste placute care mai demult erau amplasate la intrarea in diferite Landuri din Germania: "Nu primim Tigani si Iudei". Tot ce am vazut acolo a capatat oarecum sens acum, dar nu mi-a raspuns la intrebare. Si dupa ce a pierdut Germania razboiul, s-au suparat nemtii au fost dusi in lagar in Rusia sau ca le-au construit rusii zid intre Germania de est si Germania de west!?


Va recomand sa vedeti filmul, a fost premiat la Cannes in 2002, la fel ca "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" in 2007.



March 24, 2008

Welcome to life…


Na, e deja a doua seara cand stau pana tarziu ca in frumosii ani de studentie si-s tare bucuroasa. Avem si noi vacanta de Pasti (inca o zi) si ca atare ne ocupam timpul cu activitati de vacanta: incercat sa storc ceva idei de term paper, dar simtindu-ma deja ca intr-o fabrica de term papers am schimbat placa; deci: vazut filme, facut de mancare, primit vizite, dormit muuult dimineatza si finally scriem si un blog.

Nu stiu ce sa mai scriu despre Kassel… nu e nimic nou, cred… nu stiu… aaa, ba da, ma mut in camin!! Pentru ca vroiam sa ma mut mai aproape de facultate si de job si pentru ca am spus cuvantul magic (si asta nu e "cat?"), am primit si eu o camaruta intr-unul dintre caminele din Campus… Abia astept sa va povestesc despre viata de camin nemtzesc :)

Ziceam ca ma uit la filme… da, am inceput intr-o seara cu "The Secret"… dupa ce l-am vazut, il puteam recomanda tuturor… Doamne, ce incantare pe capul meu, incantare ce m-a facut sa ma plantez din nou in fata cartilor si sa continui cu ale mele term papers. Dupa idea filmului ar trebui sa-mi doresc sa le termin pe toate 3 intr-o saptamana si sa cred cu adevarat in asta; conform legii atractiei "gandurile devin lucruri". Mi-am amintit ca in ASPR de fapt cultivam acest, sa-i spun, "obicei", pana unii au inceput sa exagereze si sa exagereze pana intregul univers devenea EXCELENT! Anyway, daca dati de filmuletul in cauza, va recomand sa-l vedeti, dar fiti critici!

Altul, care NU m-a facut sa fug iarasi la term papers …"Into the Wild". Unul dintre cele mai … nici nu-mi vine cuvantul… as spune valoroase filme pe care le-am vazut. Nu o sa-l comentez, doar va spun ca merita sa-l vedeti, indiferent de principiile dupa care va ghidati in momentul actual.

Na bine restul nu m-au impresionat in mod deosebit, asa ca nici macar nu va spun care erau. Eee, si daca vorbim de filmele de saptamana asta va mai recomand unul, voua, dragi educatori: "Once Upon a School". (multumesc, Traian, pentru post).

Altceva ce ma preocupa acum este entuziasmul care ma cam paraseste. Si pentru ca nu il las sa plece asa de repede, nu stau cu mainile in shold si ii spun "cat?" Asadar m-am dus la asociatia studenteasca sa vad ce mai fac ei inafara ca se lupa zadarnic impotriva taxelor de studii. Ey bine, nu fac nimic, doar asta, si mai fac niste chefuri. Nu's multumiti de profi, de oferta de cursuri, de sistemul de inv sup, ca si Bologna asta le-o cam dat peste cap viata de student, dar no, ce sa si faci? E bine atat timp cat esti membru (cu functie de conducere), timp de 1 an, esti platit bine pt asta (vezi taxele de studiu), incat iti permiti sa-ti iei un semestru concediu si na ... nu mi-o placut. Duminica viitoare ma duc la AEGEE, au ceva training in Giessen, sper sa povestesc mai cu spor de acolo!

Na, viata merge inainte in fabrica de scris term papers! Noroc ca tot mai multe companii aeriene vin la Cluj! ;)


By the way, it's not kasseling anymore!


In spiritul copyright-ului: http://leben.down-to-earth.de/


March 1, 2008

1 Martie călător...

Poezioara e de pe vremea cand dadeam martisoare la doamna invatatoare dar inca imi place.

Chiar daca de aici 1 martie nu se vede deloc frumos, mai mult azi dimineata m-a trezit Uraganul Emma (Uragana), batand cu stropi mari in geam, pe langa tunete si fulgere, eu va doresc
o primăvară însorită!

Photo made by Mario

February 23, 2008

Term Paper vs. Learning Experience
















Am ajuns la concluzia ca nu sunt foarte multe diferente intre sistemele educationale din tari/ culturi/ continente diferite. Mai mult, modul de gandire al oamenilor e asemanator.

Peste tot gasesti studentii care nu dau doi bani pe studii, principalul e sa aiba o diploma, dar gasesti si studentii care vad studiul ca o obligatie fata de societate. Gasesti cercetatori care tin cele mai tari cursuri si profesori (cadre didactice) care iti dicteaza rezultatele unui studiu de pe o foaie si se mai si balbaie.

Saptamana trecuta am avut unul dintre cele mai tari cursuri din viata mea de student masterand: Research Management: Planning, Development, Funding, Transfer. Am fost atat de mandra de mine ca multe din cunostintele pe care le aveam despre finantarea si scrierea proiectelor de cercetare erau din vremea pe cand volunatriam prin ASPR. Proful, Dr. Adamczak, a fost teribil... un stil pedagogic gen Marian Stas, care ne-a tinut mereu in priza, care ne dadea teme de gandire in timpul pauzei de pranz si care ne-a invatat mai mult decat am invatat in toate cursurile de pana acum. In timpul acestui modul, noi, un grup de 4 studenti entuziasti, lucram la un proiect pt un modul anterior (Transition from Higher Education to Employment and Professional Career). Tema e foarte faina: facem un chestionar de evaluare a conditilor de studiu si a succesului profesional a absolventilor din cadrul programelor internationale de master la Universitatea din Kassel. Sarcina era de a concepe si documenta un chestionar standardizat cuprinzand niste categorii date:

- Individual background, educational pre-master experiences, living situation

- Study behaviour and experiences during course of study

- Competencies

- Job search and transition

- Employment

- Work and relationship to study

- Evaluation of study conditions and provisions

Idea noastra era, ca dupa ce concepem chestionarul sa-l trimitem celor cativa absolventi ai programelor de master din cadrul catedrei de stiinte sociale: Higher Education, Global Political Economy, Labour Policies and Globalisation. Cu tot entuziasmul nostru mergem la proful care ne-a predat modulul, sa ne consultam cu el in privinta catorva aspecte. Surpriza mare, ne dezumfla, pe cate eram noi de umflati. El nu vedea nici un sens in aplicarea chestionarelor, in analizarea unor informatii relevante pentru noi si pentru programele de master, in procesul nostru de invatare, in procesul nostru de relationare ca si grup. Cel mai potrivit este sa luam niste chestionare existente (care de obicei nu sunt documentate), sa le analizam si ca urmare a acelei analize sa concepem chestionarul nostru. Mai mult, o tema individuala trebuie sa aiba o lungime de 15-20 de pagini, iar noi, pentru ca suntem un grup de partu persoane, facem cumva si ne lungim in 40-60 de pagini.

Na si ce invatam de aici? Sa nu mai facem proiecte de grup, sa nu mai cautam sa facem ceva interesant pentru noi si ceva valoros pentru dezvoltarea noastra profesionala si sa stam cuminti in banca noastra?

Nu, cu siguranta vom duce acest proiect pana la capat, cand nu mai scriem term papers!

Va doresc experiente de invatare frumoase! ;)

January 26, 2008

Die andere Seite von Kassel...

Wenn man nach Kassel kommt, sieht man nichts Besonderes an Gebäuden, nicht viel Geschichte, Kultur ... ABER, man muss ein wenig weiter gehen. Sicher sind in der Innenstadt auch einige Sehenswürdigkeiten: Orangerie, Kulturbahnhof (an dem ich jeden Tag vorbei gehe und den ich doch noch nie so richtig gesehn hab), das Friedericianum und bestimmt noch Einiges...
Heute war ich aber an einem besonderen Platz, und der heisst Bebelplatz. Frau Knopp hat mir geraten, einmal hin zu fahren, wenn ich eine richtig schöne Ecke von Kassel sehen will. Also, nichts wie auf's Fahrrad und ab zum Bebelplatz... ein schöner, sonniger Tag (so wie man ihn in Kassel nur selten erlebt), mit blauem Himmel und die warmstrahlende Sonne...
Wenn man die Friedrich-Ebert-Strasse entlang geht, richtung Helkules (glaub ich ), kommt man nach einiger Zeit zur Friedenskirche... schoene Kirche, aber nicht das war mein Ziel heute... also fährt man eine Haltestelle weiter (mit Tram 4 oder 8) und kommt am August-Bebel-Platz an.
Auf der linken Seite kann man schon die schönen Häuser sehen. Da kann man an Ihnen entlang laufen, auf dem Kirchsweg oder auf der Lassallestrasse:



Gleich rechts von diesem rosa Gebäude kann man schon wieder das neue Kassel sehen... Tja, das ist es nun...

Wenn ihr in der Zwischenzeit Hunger bekommen habt, emfehle ich Euch die Friedrich-Ebert- Strasse zurück zu gehen/ fahren, bis ihr zum Hauptbahnhof und ihr zu diesem Haus kommt
Hier erwartet euch Puji in der Küche wieder mal mit vielen leckeren indonesischen Gerichten...

Bis dann aber, könnt Ihr mehr vom schönen Kassel auf Flickr sehen!

Schönes Wochenende in euren schönen Städten!

January 24, 2008

"Silky Voice Carmen"



Hehe, eu ma abtin de la comentarii
Dar cu o concurenta ca Bhina m-am descurcat satisfacator, mai ales ca am avut cei mai mari sustinatori (la propriu )

Vizionare placuta!
Tamoeta (poate fi si nume de scena )

** Video made by Zarko **