4.Y.i.K.

It's been a while since I wrote the last time… actually more than one year and it's been a busy, busy year. This note today is an anniversary note for celebrating four years in Kassel. The fact that I did not manage to write it on the anniversary day of October 1st shows how awesome that day and weekend has been :)

When I started thinking about what I want to write, I realized I did not have a story to tell or an experience to share … it's more of reflection and insight. I thought about how many things I've learned since I am here and how much I have changed (in thinking, in attitude, in aims and aspirations) and also how many parts of the old me I have lost. One of the recent achievements would be the degree I earned last winter (one that I can put next to my name, but not yet in my ID :P), in addition to all knowledge and skills I acquired in the area I specialized for, all the people around the world I am connected to and the beautiful lifelong friendships we built. In the same time I feel like losing more and more of my connections back home, to the people I dreamed of changing the world with, to the places I once thought would be my home and to the aims and aspirations I came to Kassel with four years ago.

Here I found people I can work with but not yet found the environment that gives me the necessary inspiration and motivation to really succeed in what I am good at. I learned that my current main job is not my dream job, but that I find from time to time jobs I dreamed of doing. I learned that internationalization and international mobility might be good for the system but I don't like to have people leaving all the time. I learned that sometimes we can't change everything around us, and then we need to change something inside us.

I did not learn though how to work in a factory, how to obey, how to take a destructive feedback and how to lower my expectations (on me and on the others).

And I also learned that you need to be very careful what you wish for, because it becomes reality!

I see you!

Despre cei mai tari 1%

Mi s-au intamplat multe lucruri minunate in ultimul timp dar am inteles ca toate se leaga, mai ales dupa ce i-am vazut pe Vlady si pe Paul la TV.

Nu pot sa descriu in cuvinte ce am simtit in timp ce ma uitam la emisiune, dar din cate imi amintesc, a fost mandrie, bucurie, entuziasm, pasiune si putina frustrare in acelasi timp. Sunt mandra de ei si ma bucur pentru ei si pentru ce valori se gasec in societatea romanesca. Am simtit pasiunea care se gaseste in spatele cuvintelor si pasiunea pentru ceea ce fac. Pe de alta parte eram putin frustrata, pentru ca baietii astia ridica standardele la un nivel foarte inalt, care mie imi dau impresia ca stau pe loc, dar si pentru ca am impresia ca sunt prea departe de intamplarile reale.

Ma identific cu 80% din ceea ce au spus ei, prin experientele avute, prin tariri si prin visele si planurile mele de viata.

Ceea ce am vazut si auzit ma indruma sa fac, printre altele, urmatoarea analiza:

Mediul asociativ studentesc din Romania este foarte valoros si mai bine dezvoltat decat in multe tari Europene. Studentii din ONGS-uri in Romania sunt mai proactivi, mai dornici sa invete, mai deschisi spre nou, mai responsabili si mai centrati pe viitor.

Tot mai des, competentele cerute la majoritatea locurilor de munca (sociale, de organizare, uneori chiar si profesionale etc.) nu se invata in universitate sau nu sunt cuprinse in educatia formala. Scrisesem intr-un post anterior - eu am invatat 90% din ceea ce stiu sa fac in organizatiile studentesti in care am activat. Si datorita acelor experiente am ajuns sa fac ceea ce imi place sa fac cel mai mult: educatie. Am prieteni pentru toata viata si am vise care imi dau energie si putere in fiecare zi.

S-a evitat putin discutia studentilor care pleaca din tara si cred ca e foarte bine ca Vlady s-a concentrat pe acei studenti care "isi dovedesc in fiecare zi ca se poate" (Doamne, cat mi-a placut asta!). Eu am avut emotii cand Eli a pus intrebarea respectiva si cred urmatorul lucru: studentii astia din ONGS-uri invata sa aiba scopuri foarte clare in viata, sunt responsabili pentru deciziile pe care le iau si sunt convinsi, indiferent daca pleca sau raman, de unde vor sa ajunga in viata (si aici nu ma refer la o destinatie geografica). Andi, Mariana, Cornelia, Stefania, voi ce credeti?

Va invit sa urmariti emisiunea Business Responsibility, iar de la minutul 12 pe Vlady si pe Paul de la CROS - Centrul de Resurse pentru Organizatii Studentesti:

Cat de frumos!

Viata e roz!

Noa servus!

Nu am mai scris demult. Exista o explicatie! Nu mi-o venit! (Vorba lu matusa Inge: Noi, sashii din Romania, folosim 'Es kommt mir nicht zu glauben' ca traducere a lui 'Nu-mi vine sa cred'. Doar ca nemtii astia din tara lor, nu folosesc asa ceva si se distreaza pe seama lui 'imi vine' / 'es kommt mir' al nostru).

Asa! Intre timp am mai crescut. Am mai crescut in competente (ca in inaltime nu-mi vine). Am invatat sa fac chestionare (vezi "Fragebogenerfassung"). Si daca vreti sa radeti de mine, am invatat 'Word' (programul Microsoft Office Word). Si va spun ca probabil jumatate din cei care citesc acum blogu asta nu stiu Word! Ma credeti? Dar nu va supi pe mine! Eu m-am simtit tare ofensata cand mi-a spus mie cineva asta (Cineva, fiind sefu' meu). Ca stiam sa scriu (vezi 'masina de scris') si stiam niste formatari de baza… nu e pe departe ceea ce stie acest programel (pentru detalii vizitati sectiunea 'help' / 'ajutor' -> Styles and Reusing Formatting).

Am mai invatat (vezi experimentat) ca nemtii tare se mai plang. Din orice si pur si simplu. Si daca nu se plang, nu ti-ar spune pentru nimic in lume ca le e bine. Nu e rau sa ai asteptari mari de la tine, de la ceilalti si de la viata, dar macar odata ai putea fi multumit si recunoscator pentru ceva.
O discutie intre doi nemti:
Hallo, wie geht's? Salut, cum esti?
Naja, geht so! Pai na, merge!
Und dir? Si tu?
Naja, hmm, muss ja! Pai na, hmm, trebuie!
Hmm! (Zambeste)
Mhm! (Zambeste inapoi)
Na gut! Na bine!
Bis dann! Pe curand!
(Ich frag mich danach immer "Bis wann?"?!)

Na si am mai invatat ca lumea nu e asa cum o vedeam eu cu ochi de ASPR-ist, ANOSR-ist, EFPSA-ist.
Imi zicea Marius pe vremea aia, ca noi nu suntem cu picioarele pe pamant si ca noi traim in alta lume (acesti noi, fiind prietenii mei aspr-isti si instigatorii). Nu-mi amintesc cand am barfit ultima data (inainte de a veni aici Da, sunt sincera, le barfeam pe rusoaice, ca si ele ne barfeau, dar pe ruseste - "tuturututu" - pana ne-a tinut Vi - din Vietnam - o morala de zile mari, ca asa ceva e inacceptabil, ca la ea in tara nu se intampla. Si de atunci ne tinem gura). La Cluj nu aveam timp de asa ceva. Si chiar vorbitul despre cineva fara a fi de fata era tabu… parca era o norma sociala. Daca aveam o problema cu cineva, mergeam la cafea si discutam asta foarte serios, cu scopul de a indeparta orice influenta negativa (dar am observat din mailurile de pe grupuri ca se cam uita acest obicei). Parca am trait intr-un glob de sticla. Si traiam cu - unii ii spun iluzie, eu i-as spune idee - ca lumea e buna (razi, Sergiu!) Si daca faceam ceva, o faceam din placere si nu ca trebuie, o faceam pentru ca insemna ceva pt mine si pt ceilalti de langa mine si pentru ca vroiam sa mai facem un pas inainte. Si cand ne intalneam, vorbeam despre visele noastre si de cum vrem noi sa schimbam lumea. Si daca mergeam in cluburi, ne dantzaluiam pana spre dimineata (in cerc, ca asa e in Ardeal ), ca pe urma, dupa putine ore de somn sa mergem in audienta la vreo personalitate importanta din universitate cu stiu eu ce idee/ bai/ rugaminte… ca doar ne-aveam bine. Mai tin minte ca nu era nimic rau, na bine, aproape nimic, pentru ca tot ce era negative era transpus intr-o lumina pozitiva, prin cautatul de solutii/ rezolvari (Nu-mi place! Cum fac sa-mi placa?). Am sunat-o pe mama odata si i-am spus, ca daca nu-mi iau licenta, sa stie ca am facut-o pentru o cauza buna. Ei, nu a fost cazul, pentru ca am lucrat la ea cu aceeasi pasiune cu care lucram la orice proiectel dragut in ASPR. Doar ca ma gandeam ca poate nu o sa mai joace altii cu mine (cum s-a si intamplat de altfel, dar nu scriu azi despre asta).

Noa, ideea este ca nu am mai avut feelingul ala de cand sunt aici. E frumos, e motivant (daca esti deja motivat), e prietenos si zambaretz. Dar se vaita, manca-i-ar mama de vaicariti: ca nu le place orasul (ca ploua), altora le place orasul ca-s nascuti aici, dar le e prea periculos (in conditiile in care nu au locuit niciodata in Manastur), ca la facultate nu ii invata ce vor sa invete (dar nu intreaba, ca ce sa intrebe si cum adica sa intrebe), ca mancarea nu-i buna, ca biciclistii de ce circula pe strada, sa cicule, mama lor pe trotuar, ca tre sa platim pt orice serviciu, cat de mic ar fi (asta ma seaca si pe mine, dar na, e tara lor), ca au prea mult de invatat pt facultate (vezi workload crescut), dar spun profii nostri "Spuneti-mi si mie, cum pot sa stiu ce vrea fiecare? Asa ceva e imposibil!" (uitandu-se foarte sincer la noi, cerandu-ne sa ii intelegem), ca ce-s alea credite si de ce nu au mai multa libertate de alegere a cursurilor (asta in conditiile in care spun, cum adica sa-mi caut altceva, sa-mi dea ei ceva interesant), ca de ce bachelor si master, ca cine ii de vina pt tot haosul din invatamant, ca cel de langa mine nu e responsabil (dar eu sunt?) si tot asa.

Na ce sa zic? Vorba lu Miclea, "nu depresivii vad lumea in negru, ci noi, nondepresivii, o vedem mai in roz"!

Atunci va doresc un sfarsit de saptamana roz!

Earth Hour, March 29, 20:00 - 21:00

Crosetam la lumina lumanarii timp de o ora.

Ei s-au angajat sa o faca:

• Lugoj
• Timişoara
• Baia Mare
• Sighetu Marmatiei

http://www.earthhour.org/

Ce legatura are pianistul cu bunica?

Mi-am incheiat ciclul de filme, ar fi cazul sa mai merg pe la servici. Maine e vineri, o zi perfecta de a incepe saptamana de lucru!

Am vazut multe filme, mi-am luat si boxe intre timp si-s foarte incantata de ele.

- De ce ti-ai luat boxe, bunicutzo?

- Ca sa aud mai bine! :D

"The Kite Runner": Mmm… eram tare furioasa pentru ca au aratat exact imaginea pe care o stim toti despre musulmani sau, ma rog, aia pe care vrea lumea sa o vada! Trebuie sa fie foarte periculos pe-acolo prin Afganistan si Pakistan, asa cum arata in film. Pacat ca nu il cunoasteti pe colegul meu, Waqar, din Pakistan, un tip foarte simpatic si are un mod de a rade ca ne prapadim toti din jurul lui de ras :)) Dar e descurcaret baiatu, dupa un an de master a primit un job la Ministerul educatiei in Pakistan, ca si "Higher Education Advisor"

"4 luni, 3 saptamani si 2 zile" … am fost si mai furioasa decat dupa filmul anterior… ce vremuri si ce mentalitati, dar asta e realitatea… sau vreau sa cred ca asta era realitatea vremurilor de atunci.

"The Pianist"… pe cine sa mai fi furios? Saraca bunica… am reusit sa vizualizez ce mi-a povestit timp de 20 de ani. Apropo, are bunica niste povesti din lagar din Rusia, de te iau frigurile. S-a descurcat fata, ce era sa faca… si uite ca a ajuns si azi maine implineste 85 de ani! Multi inainte! Totusi despre film… ma tot intreb de ce ii vanau toti pe iudei? Cand am fost in Berlin am vizitat Muzeul Iudeilor si am vazut acolo niste placute care mai demult erau amplasate la intrarea in diferite Landuri din Germania: "Nu primim Tigani si Iudei". Tot ce am vazut acolo a capatat oarecum sens acum, dar nu mi-a raspuns la intrebare. Si dupa ce a pierdut Germania razboiul, s-au suparat nemtii au fost dusi in lagar in Rusia sau ca le-au construit rusii zid intre Germania de est si Germania de west!?

Va recomand sa vedeti filmul, a fost premiat la Cannes in 2002, la fel ca "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" in 2007.

Welcome to life…

Na, e deja a doua seara cand stau pana tarziu ca in frumosii ani de studentie si-s tare bucuroasa. Avem si noi vacanta de Pasti (inca o zi) si ca atare ne ocupam timpul cu activitati de vacanta: incercat sa storc ceva idei de term paper, dar simtindu-ma deja ca intr-o fabrica de term papers am schimbat placa; deci: vazut filme, facut de mancare, primit vizite, dormit muuult dimineatza si finally scriem si un blog.

Nu stiu ce sa mai scriu despre Kassel… nu e nimic nou, cred… nu stiu… aaa, ba da, ma mut in camin!! Pentru ca vroiam sa ma mut mai aproape de facultate si de job si pentru ca am spus cuvantul magic (si asta nu e "cat?"), am primit si eu o camaruta intr-unul dintre caminele din Campus… Abia astept sa va povestesc despre viata de camin nemtzesc :)

Ziceam ca ma uit la filme… da, am inceput intr-o seara cu "The Secret"… dupa ce l-am vazut, il puteam recomanda tuturor… Doamne, ce incantare pe capul meu, incantare ce m-a facut sa ma plantez din nou in fata cartilor si sa continui cu ale mele term papers. Dupa idea filmului ar trebui sa-mi doresc sa le termin pe toate 3 intr-o saptamana si sa cred cu adevarat in asta; conform legii atractiei "gandurile devin lucruri". Mi-am amintit ca in ASPR de fapt cultivam acest, sa-i spun, "obicei", pana unii au inceput sa exagereze si sa exagereze pana intregul univers devenea EXCELENT! Anyway, daca dati de filmuletul in cauza, va recomand sa-l vedeti, dar fiti critici!

Altul, care NU m-a facut sa fug iarasi la term papers …"Into the Wild". Unul dintre cele mai … nici nu-mi vine cuvantul… as spune valoroase filme pe care le-am vazut. Nu o sa-l comentez, doar va spun ca merita sa-l vedeti, indiferent de principiile dupa care va ghidati in momentul actual.

Na bine restul nu m-au impresionat in mod deosebit, asa ca nici macar nu va spun care erau. Eee, si daca vorbim de filmele de saptamana asta va mai recomand unul, voua, dragi educatori: "Once Upon a School". (multumesc, Traian, pentru post).

Altceva ce ma preocupa acum este entuziasmul care ma cam paraseste. Si pentru ca nu il las sa plece asa de repede, nu stau cu mainile in shold si ii spun "cat?" Asadar m-am dus la asociatia studenteasca sa vad ce mai fac ei inafara ca se lupa zadarnic impotriva taxelor de studii. Ey bine, nu fac nimic, doar asta, si mai fac niste chefuri. Nu's multumiti de profi, de oferta de cursuri, de sistemul de inv sup, ca si Bologna asta le-o cam dat peste cap viata de student, dar no, ce sa si faci? E bine atat timp cat esti membru (cu functie de conducere), timp de 1 an, esti platit bine pt asta (vezi taxele de studiu), incat iti permiti sa-ti iei un semestru concediu si na ... nu mi-o placut. Duminica viitoare ma duc la AEGEE, au ceva training in Giessen, sper sa povestesc mai cu spor de acolo!

Na, viata merge inainte in fabrica de scris term papers! Noroc ca tot mai multe companii aeriene vin la Cluj! ;)

By the way, it's not kasseling anymore!

In spiritul copyright-ului: http://leben.down-to-earth.de/