August 20, 2008

Viata e roz!

Noa servus!

Nu am mai scris demult. Exista o explicatie! Nu mi-o venit! (Vorba lu matusa Inge: Noi, sashii din Romania, folosim 'Es kommt mir nicht zu glauben' ca traducere a lui 'Nu-mi vine sa cred'. Doar ca nemtii astia din tara lor, nu folosesc asa ceva si se distreaza pe seama lui 'imi vine' / 'es kommt mir' al nostru).

Asa! Intre timp am mai crescut. Am mai crescut in competente (ca in inaltime nu-mi vine). Am invatat sa fac chestionare (vezi "Fragebogenerfassung"). Si daca vreti sa radeti de mine, am invatat 'Word' (programul Microsoft Office Word). Si va spun ca probabil jumatate din cei care citesc acum blogu asta nu stiu Word! Ma credeti? Dar nu va supi pe mine! Eu m-am simtit tare ofensata cand mi-a spus mie cineva asta (Cineva, fiind sefu' meu). Ca stiam sa scriu (vezi 'masina de scris') si stiam niste formatari de baza… nu e pe departe ceea ce stie acest programel (pentru detalii vizitati sectiunea 'help' / 'ajutor' -> Styles and Reusing Formatting).

Am mai invatat (vezi experimentat) ca nemtii tare se mai plang. Din orice si pur si simplu. Si daca nu se plang, nu ti-ar spune pentru nimic in lume ca le e bine. Nu e rau sa ai asteptari mari de la tine, de la ceilalti si de la viata, dar macar odata ai putea fi multumit si recunoscator pentru ceva.
O discutie intre doi nemti:
Hallo, wie geht's? Salut, cum esti?
Naja, geht so! Pai na, merge!
Und dir? Si tu?
Naja, hmm, muss ja! Pai na, hmm, trebuie!
Hmm! (Zambeste)
Mhm! (Zambeste inapoi)
Na gut! Na bine!
Bis dann! Pe curand!
(Ich frag mich danach immer "Bis wann?"?!)

Na si am mai invatat ca lumea nu e asa cum o vedeam eu cu ochi de ASPR-ist, ANOSR-ist, EFPSA-ist.
Imi zicea Marius pe vremea aia, ca noi nu suntem cu picioarele pe pamant si ca noi traim in alta lume (acesti noi, fiind prietenii mei aspr-isti si instigatorii). Nu-mi amintesc cand am barfit ultima data (inainte de a veni aici
Da, sunt sincera, le barfeam pe rusoaice, ca si ele ne barfeau, dar pe ruseste - "tuturututu" - pana ne-a tinut Vi - din Vietnam - o morala de zile mari, ca asa ceva e inacceptabil, ca la ea in tara nu se intampla. Si de atunci ne tinem gura). La Cluj nu aveam timp de asa ceva. Si chiar vorbitul despre cineva fara a fi de fata era tabu… parca era o norma sociala. Daca aveam o problema cu cineva, mergeam la cafea si discutam asta foarte serios, cu scopul de a indeparta orice influenta negativa (dar am observat din mailurile de pe grupuri ca se cam uita acest obicei). Parca am trait intr-un glob de sticla. Si traiam cu - unii ii spun iluzie, eu i-as spune idee - ca lumea e buna (razi, Sergiu!) Si daca faceam ceva, o faceam din placere si nu ca trebuie, o faceam pentru ca insemna ceva pt mine si pt ceilalti de langa mine si pentru ca vroiam sa mai facem un pas inainte. Si cand ne intalneam, vorbeam despre visele noastre si de cum vrem noi sa schimbam lumea. Si daca mergeam in cluburi, ne dantzaluiam pana spre dimineata (in cerc, ca asa e in Ardeal ), ca pe urma, dupa putine ore de somn sa mergem in audienta la vreo personalitate importanta din universitate cu stiu eu ce idee/ bai/ rugaminte… ca doar ne-aveam bine. Mai tin minte ca nu era nimic rau, na bine, aproape nimic, pentru ca tot ce era negative era transpus intr-o lumina pozitiva, prin cautatul de solutii/ rezolvari (Nu-mi place! Cum fac sa-mi placa?). Am sunat-o pe mama odata si i-am spus, ca daca nu-mi iau licenta, sa stie ca am facut-o pentru o cauza buna. Ei, nu a fost cazul, pentru ca am lucrat la ea cu aceeasi pasiune cu care lucram la orice proiectel dragut in ASPR. Doar ca ma gandeam ca poate nu o sa mai joace altii cu mine (cum s-a si intamplat de altfel, dar nu scriu azi despre asta).

Noa, ideea este ca nu am mai avut feelingul ala de cand sunt aici. E frumos, e motivant (daca esti deja motivat), e prietenos si zambaretz. Dar se vaita, manca-i-ar mama de vaicariti: ca nu le place orasul (ca ploua), altora le place orasul ca-s nascuti aici, dar le e prea periculos (in conditiile in care nu au locuit niciodata in Manastur), ca la facultate nu ii invata ce vor sa invete (dar nu intreaba, ca ce sa intrebe si cum adica sa intrebe), ca mancarea nu-i buna, ca biciclistii de ce circula pe strada, sa cicule, mama lor pe trotuar, ca tre sa platim pt orice serviciu, cat de mic ar fi (asta ma seaca si pe mine, dar na, e tara lor), ca au prea mult de invatat pt facultate (vezi workload crescut), dar spun profii nostri "Spuneti-mi si mie, cum pot sa stiu ce vrea fiecare? Asa ceva e imposibil!" (uitandu-se foarte sincer la noi, cerandu-ne sa ii intelegem), ca ce-s alea credite si de ce nu au mai multa libertate de alegere a cursurilor (asta in conditiile in care spun, cum adica sa-mi caut altceva, sa-mi dea ei ceva interesant), ca de ce bachelor si master, ca cine ii de vina pt tot haosul din invatamant, ca cel de langa mine nu e responsabil (dar eu sunt?) si tot asa.

Na ce sa zic? Vorba lu Miclea, "nu depresivii vad lumea in negru, ci noi, nondepresivii, o vedem mai in roz"!

Atunci va doresc un sfarsit de saptamana roz!

4 comments:

Anonymous said...

candva, de mult, am intrat si eu intr-un grup de visatori si simt acum si eu ce frumos era "cand faceam orice treaba asprista pt ca imi placea , nu pt ca as fi fost obligata"...timpul vindeca totul prin cicatrici cu iz de amintiri...hehe, imi e dor de tine carmen!!!... te pup si spor in toate, ti-as scrie ceva in germana, dar sunt prea obosita din cauza cartierului Grigorescu prea calduros azi ca sa mai caut un dictionar roman-german pe net...din toamna vroiam sa ma apuc de scoala de soferi, dar cred ca mai bine ma pun sa invat si eu cum se utilizeaza cu folos Word-ul:):* te pup, cu drag Adina...p.s. multumesc pentru ca m-ai incurajat si am reusit sa imi construiesc singura un blog!!:D

Andi said...

pe une umbli amu?
big hug

tamoeta said...

@ Adina: Ma bucur sa citesc mesajul tay foarte zambaret si motivat. Am primit ieri un articol de la o prietena (http://www.tabu.ro/articol_1154/mereu_la_inceput.html)
si am fost bucuroasa sa recunosc ca noi asa eram obisnuiti sa gandim. Uneori nu-mi vine sa cred cum ne-am format un stil de gandire atat de sanatos prin ceea ce am facut impreuna... si in plus am avut o viata de student mai mult decat reusita.
Succes Adinutza!

tamoeta said...

@ Andi: Am tot umblat si acum imi tot vine sa umblu :) Doar ca frate-meu asta nu apare odata pe YM sa-i spun sa-mi cumpere bilet de avion.

Succes la scoala :)